Cum ne ingrijim mainile?

Vreti sa aveti maini frumoase, albe si ingrijite? Nimic mai simplu! Ingrijirile specifice mainilor si unghiilor nu sunt exclusiv apanajul saloanelor cosmetice. Exista cateva gesturi simple pe care le puteti realiza la domiciliu si care pot face minuni pentru mainile dumneavoastra.
Maini albe si fine
Taiati in jumatate o lamaie si frecati-va mainile si conturul unghiilor cu pulpa acesteia. Lasati sa actioneze timp de doua minute, apoi clatiti. Stergeti-va mainile si terminati tratamentul prin aplicarea unei creme hranitoare. Daca este posibil, repetati tot ritualul o data pe saptamana, pentru un rezultat optim.
Hidratare
  • Dupa fiecare spalare, nu uitati sa aplicati o crema de ingrijire cu principii active hidratante si hranitoare.
  • Pentru a elimina aspectul aspru al pielii, realizati un gomaj usor, apoi aplicati o masca speciala, de preferat o data pe luna.
  • Utilizati frecvent ulei de masline si gel emolient special pentru eliminarea cuticulelor.
  • Inainte de culcare, ungeti-va mainile cu crema cu ulei de masline si lasati sa actioneze peste noapte.
Protejare
  • Puneti-va manusi speciale pentru menaj atunci cand spalati vasele sau cand faceti alte munci casnice.
  • Utilizati crema regeneratoare pentru masarea mainilor si pentru a le oferi mai multa suplete.
  • Protejati-va manile de vant, praf, frig, produse chimice, aplicand de doua ori pe zi o crema speciala pentru ingrijire si masand suprafata lor pentru o actiune in profunzime a produselor cosmetice.
  • Unghiile pot fi protejate impotriva agentilor externi prin aplicarea unui lac incolor. 
Preparate naturale de ingrijire 
  • Crema hidratanta: amestecati zahar pudra cu o lingura de ulei de masline si intindeti pasta astfel obtinuta pe maini, cu miscari usoare de masaj.
  • Baie de ulei: intr-un bol, puneti putina apa calda, in care adaugati doua linguri de suc de lamaie si doua linguri de ulei de masline. Amestecati totul si cufundati-va mainile in aceasta solutie, lasand sa actioneze timp de 10 minute.