Beneficiile energiei solare

Pentru cine stie sa il imblanzeasca, soarele este o mina de binefaceri, o adevarata sursa de energie. Trebuie sa il „consumati” … dar cu moderatie.

Un ten mai curat. Infrarosiile au un efect antiseptic asupra pielii, o „dezinfecteaza”. Ea pare mai curata la soare. Dar aceasta infrumusetare nu dureaza decat cand avem infrarosii: vara. Acest beneficiu este valabil doar in cazul unei pieli fara probleme  intoarcerea din vacanta ii poate rezerva surprize unei pieli acneice de exemplu. Daca infrarosiile curata, sub efectul ultravioletelor, acneea reducandu-se vizibil, la intoarcerea din vacanta acneea apare mult mai violent. E mai bine sa protejezi acest tip de piele cu un spray solar, care nu trebuie sa fie gras, special pentru pielea acneica. Rolul benefic al infrarosiilor nu trebuie confundat cu cel negativ al ultravioletelor, care fragilizeaza sistemul imunitar al pielii. Acestea inhiba si producerea de proteine implicate in protectia impotriva cancerului.

Bolile de piele se amelioreaza. Soarele este eficient impotriva psoriazisului, in care pielea se reconstituie in 10 zile in loc de 20. Este benefic si in cazul eczemelor cand caldura te face sa transpiri diluand astfel sebuumul care va hidrata ranile, este benefic chiar si in cazul persoanelor care sufera de vitiligo. Dar atentie, soarele nu este benefic pentru toate afectiunile pielii, este contraindicat daca suferiti de lucita sau de lupus.

Oase mai tari. Calciul este o molecula esentiala pentru sistemul osos. Soarele permite transformarea colesterolului in Vitamina D, indispensabila pentru oase. Vitamina D este responsabila pentru sintetizarea  proteinei care transporta calciul in celule si sange. De aceea Vitamina D este numita si vitamina soarelui. Nu este nevoie sa va expuneti ore intregi la soare: o sedinta de 15 minute la soare pe zi este suficienta pentru a va face oasele mai solide. Orele ideale pentru expunere sunt intre 10 si 11 si intre 16 si 18.

Rontaim mai putin vara. Iarna, ceasul biologic nu functioneaza la fel de bine ca vara. Din cauza lipsei de serotonina (hormonul bunei dispozitii), moralul scade, si rontaim dulciuri pentru a ne calma. Vara, serotonina este prezenta la cote maxime: nu suntem atat de tentati sa rontaim.

Un somn de calitate. Soarele ne ajuta sa dormim mai bine. Datorita receptorilor situati la nivelul retinei, lumina stimuleaza secretiile de melatonina, un hormon care regleaza somnul. Acesta este dirijorul ceasului nostru biologic, deoarece de buna sa functionare depind si celelalte secretii hormonale. Un fel de reactie in lant.

Moralul creste. Iarna, cand nu prea avem parte de soare, suntem prost dispusi. Aceasta pentru ca ceasul nostru biologic are nevoie de lumina! Lumina favorizeaza secretiile de melatonina, care la randul lor, influenteaza alti hormoni precum serotonina, hormonul bunei dispozitii si dopamina, hormonul placerii.

Soarele este benefic in cazul tensiunii arteriale. Tensiunea arteriala este mai ridicata iarna si mai scazuta vara. Aceasta pentru ca soarele declanseaza producerea Vitaminei D. Persoanele care prezinta un deficit de Vitamina D sunt in pericol de a avea boli cardiace.

Desigur sa nu uitam ca cel mai vizibil beneficiu al soarelui este bronzul. Acum multe secole era la moda pielea alba, de culoarea laptelui. Apoi, timpurile s-au schimbat, moda la fel. Un trup bronzat este la moda, este fashion. Bronzul pune in evidenta ochii albastri si ochii verzi.

Energia solara este benefica pentru metabolism. Soarele activeaza hematoporfirina, care este un pigment sanguin exercitand un rol stimulator asupra metabolismului general.

Soarele exercita asupra glandelor endocrine si asupra tiroidei  o actiune stimulatoare.

Datorita infrarosiilor soarele are un rol antiinflamator si un rol analgezic – pentru bolile reumatismale cronice, nevralgii.

Cum spune zicala: fara soare nu ar fi viata pe pamant si acolo unde nu intra soarele pe fereastra, intra doctorul pe usa!