Cateva reguli pentru o samponare benefica

Ingrijirea parului poate fi o problema, mai ales in ziua de azi, cand alimentatia de multe ori nesanatoasa si mediul incarcat de elemente nocive ne afecteaza pe toti. De aceea este cu atat mai important sa stiti sa nu adaugati si alte motive de stres pentru parul dumneavoastra. Asadar, ce trebuie sa stiti despre samponare, pentru a va pastra stralucirea si sanatatea parului?

1. Inainte de a va sampona, periati-va parul, pentru a-l descalci.

2. Utilizati sampoane delicate, potrivite pentru parul dumneavoastra.

3. Specialistii recomanda sa se utilizeze doua sampoane, alternativ, unul pentru curatare si unul pentru tratare.


4. Nu va incredeti prea mult in spuma pe care o face samponul. Aceasta reprezinta, de fapt, un plus de agresiune la adresa parului dumneavoastra. Cu cat sampoanele sunt mai delicate, cu atat fac mai putina spuma.

5. Sampoanele pentru copii nu sunt ultra-delicate, asa cum adesea scrie pe eticheta, ci doar mai putin iritante pentru ochi. Ele contin elemente utile pentru parul copiilor, dar nu sunt intotdeauna indicate pentru parul adultului.

6. Se recomanda doar doua samponari pe saptamana. Acelea dintre dumneavoastra care au nevoie de spalari mai dese, poate chiar in fiecare zi, sunt sfatuite sa apeleze la sampoane delicate si foarte bine adaptate.

7. Nu este nevoie sa va samponati de doua ori. O singura samponare este suficienta, mai cu seama ca cea de-a doua sensibilizeaza inutil firul de par si electrizeaza parul si mai mult.

8. Nu frecati foarte tare pielea capului, pentru ca puteti afecta radacinile. In schimb, masajul bland al scalpului cu degetele poate fi benefic.

9. Clatirea este esentiala. Trebuie sa va clatiti foarte bine, cu apa curata, folosind dusul, si sa va asigurati ca nu au ramas urme de sampon pe par. Daca nu va clatiti bine, va expuneti parul la efectele poluarii si decolorarii.


10. Daca aveti curaj, la asfarsit clatiti-va cu apa rece, pentru a intinde solzii de keratina ai firului de par. Astfel, veti obtine un efect de luminozitate, de stralucire. Pentru parul ingrasat, apa rece impiedica dilatarea glandelor sebacee si limiteaza producerea de sebum.

11. Nu folositi tot timpul uscatorul de par. Din cand in cand, lasati parul sa se usuce liber, la aer.