Ceaiuri aromate pentru serile de iarna (parte I)

Sezonul rece va „fericeste” cu inevitabilele raceli, insotite de febra, rosu in gat si tuse. Dar, pe cat de repede va molipsiti de aceste boli sezoniere, pe atat de repede le puteti alunga cu ajutorul pretios al plantelor.

Gripa, raceala, bronsita, tusea dispar rapid sub tratament natural, scutindu-va de apelul la medicamente.

Marar

Semintele de marar sunt foarte utile impotriva afectiunilor respiratorii, degajand bronhiile si calmand tusea. Un tratament rapid va poate vindeca indata gatul iritat. Puneti o jumatate de lingurita de seminte intr-o ceasca de lapte fierbinte si adaugati un pic de miere.

Anason verde

Are un rol important in stimularea sistemului imunitar, ajutandu-va sa luptati mai usor cu boala. Pentru ceai, se utilizeaza semintele macinate, in proportie de o lingura la un litru de apa. Se lasa la infuzat 10 minute.


Soc

Provoaca transpiratia si este folosit in tratarea gripelor, bronsitelor, racelilor. Trei lingurite de flori de soc se adauga la o cana cu apa fiarta si se lasa ceaiul la infuzat timp de 10 minute.

Coriandru

Semintele de coriandru ajuta la ameliorarea simptomelor gripale, actiunea lor antiseptica alungand mai rapid virusul. Ceaiul atenueaza oboseala extrema pricinuita de boala. Lasati la infuzat doua lingurite de seminte intr-un litru de apa, timp de 10 minute.

Iasomie alba (Lamaita)

Florile uscate calmeaza afectiunile respiratorii si durerile de cap datorate starilor gripale. La un litru de apa fierbinte, adaugati doua lingurite de flori de lamaita si asteptati 3-5 minute inainte de a consuma infuzia.

Levantica

Utilizate inca din antichitate, florile de levantica au numeroase efecte benefice si se dovedesc de ajutor si in cazul tusei convulsive, gripei si bronsitei. 5 g planta se infuzeaza 3 minute intr-un litru de apa clocotita sau lapte. Se beau doua-trei cani pe zi, cu efect calmant pentru gat.

Menta

Foarte aromata si cu gust delicios, infuzia de menta reprezinta un remediu eficace si la indemana in caz de raceala si tuse. Un pumn de frunze se infuzeaza 10 minute intr-un litru de apa fiarta. Daca aveti caile respiratorii congestionate, ca alternativa, puteti inhala acest amestec. Mentolul va va ajuta sa respirati mai usor.

Busuioc

Actiunea sa antiseptica si expectoranta va ajuta sa scapati mai rapid de starile gripale. Una-doua ramurele se infuzeaza timp de 10-15 minute intr-o cana de apa clocotita. Ceaiul se bea indulcit cu miere, de trei-patru ori pe zi.