Berea … frumusetea si sanatatea!

Desi in contextul actualei crize economice consumul de bere in Romania a mai scazut, potrivit datelor statistice, romanii continua sa ramana mari consumatori de bere, tinuti in frau mai mult de slaba putere de cumparare mai degraba decat de propria vointa. Cat este insa de sanatos acest obicei dezbatem in cele ce urmeaza, invitandu-te sa ne impartasesti opiniile personale, mai amuzante sau mai interesante.

Cumpatare si  iar cumpatare

Cu toate ca este numita adeseori aliment si contine, ce-i drept, numerose substante benefice organismului, nu trebuie sa uitam totusi ca este recomandabil sa evitam excesele de orice fel, cu atat mai mult cu cat vorbim pana la urma despre o bautura alcoolica, desi mai slaba. Daca te rezumi insa la un pahar (200, maximum 500 ml) pe zi- doza recomandata pentru femei-berea poate deveni mai mult decat un aliment, un medicament. Cu un important continut de minerale (magneziu, sodiu, calciu si fosfor), acid folic si vitamine (vitaminele B, dar si PP), berea justifica eliminarea ei de catre unii cercetatori germani din randul bauturilos alcoolice si incadrarea ei in randul alimentelor.

Virtuti terapeutice

Cercetarile stiintifice au demonstrat ca anumite substante continute de hamei- folosit pentru obtinerea berii-, precum xanthohumolul si izoxantohumolul, au efecte anticancerigene, inhiband dezvoltarea substantelor canceroase. In plus, acestea au si efecte antimicrobiene si antiinflamatorii. Avand un continut bogat in polifenoli, care au un efect antioxidant puternic, si fibre solubile, berea este eficienta in reducerea nivelului de colesterol rau dar si a stresului. De asemenea, berea are un efect diuretic binecunoscut de catre consumatorii obisnuiti, ceea ce o face eficienta in litiaza renala.

Frumusete naturala

Efectele benefice ale acestei bauturi asupra parului sunt recunoscute si vizibile chiar si dupa numai o luna de folosire. Tot ce ai de facut este sa-ti clatesti parul dupa fiecare spalare cu bere. Aceasta intareste firul de par, confera luciu si volum, si in plus parul se si aranjeaza mult mai bine, fara sa mai fie necesar sa folosesti spuma pentru par. Desi parul va pastra putin din mirosul berii, rezultatul final merita efortul. In plus, imediat dupa ce te ususci poti sa pulverizezi putin parfum in aer si sa treci prin el, pentru a diminua mirosul de bere. Berea este benefica si pentru ten. Aplicata extern, ca o lotiune, berea tonifica si curata, fiind recomandata in special pentru tenurile mixte si grase, in special in amestec cu putina zeama de lamaie, dar si pentru cele normale.