Masti naturale de frumusete

Inainte de a aplica o masca trebuie sa stiti cateva lucruri de baza. Inainte de a prepara o masca naturala acasa este recomandat sa faceti o vizita la dermatolog sau la medicul de familie pentru a sti daca anumite ingrediente (ouale, capsunile, glicerina) va provoaca alergie si sa stiti ce tip de ten aveti.
Daca aveti un ten uscat, este bine sa aplicati pe piele un strat de crema hidratanta inainte de a pune masca.
O masca se aplica intotdeauna pe o piele demachiata si curata – o puteti curata cu apa de trandafiri cu o infuzie de ceai sau de musetel, sau va puteti stropi fata cu picaturi de apa minerala. 
Prepararea acestor masti nu dureaza mai mult de cinci minute. Masca trebuie sa aiba o consistenta groasa, ca o pasta. Masca se va aplica pe fata si pe gat, ocolind zona ochilor si a gurii. Pe ochi puteti pune niste felii de castraveti sau pliculete de ceai folosite de galbenele, albastrele sau musetel. Trebuie sa tineti masca pe fata in jur de 20-30 minute. In timp ce stati cu masca pe fata trebuie sa aveti o pozitie cat mai relaxata, culcata, parul trebuie strans la spate, sau puteti aplica o bentita.
Apoi masca se indeparteaza cu apa minerala calduta, cu apa de trandafiri sau cu apa calduta. 

Iata cateva tipuri de masti pe care le puteti face acasa:

Masca cu miere si ulei de masline. Amestecati galbenusul de ou crud cu o lingurita de miere de albine si o lingurita de ulei de masline. Aceasta masca este ideala pentru tenul uscat, va va face tenul fin.
Masca pentru pielea iritata. Aveti nevoie de un morcov si de iaurt natural. Taiati un morcov in felii subtiri, aplicati iaurtul pe fata cu o spatula, apoi puneti feliile de morcovi. Dupa ce masca se usuca pe fata, spalati cu lapte cald.
Masca cu argila pentru tenul gras. Argila este perfecta pentru tenul gras deoarece absoarbe rapid sebumul, micsoreaza porii si inlatura cosurile. Amestecati intr-o cana cu apa sau cu suc proaspat de fructe argila alba sau verde, pana ce obtineti o pasta asemanatoare cu smantana. 
Masca cu miere impotriva imbatranirii pielii. Rapida si eficienta, aceasta va revitalizeaza tenul. Amestecati intr-un bol trei linguri de miere cu cateva picaturi de suc de lamaie. Aplicati preparatul pe fata si pe gat lasand-o sa actioneze 30 de minute. Clatiti apoi cu apa calduta.
Masca pentru orice tip de ten. Se amesteca doua banane mai verzi cu o lingurita de miere si o jumatate de pahar de iaurt. Se lasa sa actioneze 20 de minute apoi se clateste cu apa calduta.
Masca pentru tenul normal. Se toaca marunt un castravete mic si se amesteca cu o jumatate de iaurt proaspat. Se aplica pasta pe fata si se lasa 5-10 minute, apoi se clateste din abundenta.
Masca hidratanta. Se amesteca argila cu suc de castravete, se aplica pe fata si se lasa sa actioneze 20-30 minute apoi se spala cu apa calduta.
Masca pentru punctele negre. Amestecati o lingurita de smantana cu o lingurita de cafea, aplicati pe ten, lasati sa actioneze in jur de cinci minute, apoi, cu miscari circulare, faceti un masaj fetei. Spalati apoi cu apa calduta. Pe langa ca ajuta la indepartarea punctelor negre, aceasta masca confera si stralucire pielii.
Masca purificatoare. Aveti nevoie de o lingurita de drojdie uscata, o lingura de apa distilata, o jumatate de borcan iaurt, o lingura de argila verde, o lingurita miere (se incalzeste putin). Drojdia se lasa sa se umfle in apa, se adauga mierea, iaurtul si la final argila verde. Se amesteca bine si se aplica pe piele. Se lasa sa actioneze maxim 10 minute. Se spala apoi din abundenta cu apa calduta.