Dieta Scarsdale

Dieta Scarsdale, gandita de doctorul Herman Tarnower, promite pierderea a jumatate de kilogram pe zi, prin limitarea alimentelor consumate la anumite cantitati de fructe, legume si surse de proteine fara grasimi. Incurajeaza folosirea indulcitorilor artificiali si a suplimentelor naturale pentru reducerea poftei de mancare.

Desi a fost una din primele diete low-carb, a fost intrecuta ca popularitate de altele mai noi, precum Atkins sau Zone Diet.

Nu trebuie numerate caloriile insa mesele sunt limitate la mic dejun, pranz si cina, fara gustari sau rontait intre mese.

Trebuie urmat un plan exact al meselor, care contin putini carbohidrati, dar multe vitamine si minerale, proteine si putine grasimi bune. Se consuma multa apa pentru a elimina toxinele si a grabi pierderea kilogramelor.

Dieta se poate tine intre sapte si 14 zile. Programul rigid al meselor trebuie urmat exact, iar dupa regim trebuie gasit un mod de viata sanatos, care sa nu favorizeze o noua ingrasare. Din pacate este cam greu de gasit si multe persoane se ingrasa cand renunta la dieta Scarsdale.

Regimul Scarsdale nu pune accent pe exercitii fizice, asa cum fac alte diete. Ba chiar, celor peste 40 de ani nu li se recomanda sa faca sport daca sportul nu facea parte din viata lor inainte de a tine dieta. De fapt, consumul limitat de calorii nici nu ar permite prea multa miscare, caci nu ar exista suficienta energie pentru mai mult de o reprinza de mers rapid.

Dieta Scarsdale este o combinatie de proteine, grasimi si carbohidrati sub forma de legume si fructe bogate in fibre. La fiecare masa se consuma proteine. Cantitatea de carbohidrati trebuie sa fie dubla fata de cea a proteinelor, dar ei trebuie sa provina numai din fructe, legume, fasole si cereale integrale. Sunt interzisi carbohidratii rai din orez, paste, banane, produse de patiserie.

Meniul Scarsdale clasic:

Ziua 1

Mic dejun: cafea sau ceai si jumatate de grepfruit.

Pranz: carne de vita, pui sau peste in orice cantitate, o salata de rosii, cafea sau ceai.

Cina: Peste, salata verde si rosii, pepene rosu sau grepfruit.

Ziua 2

Mic dejun: cafea sau ceai, o jumatate de grepfruit

Pranz: salata de fructe, cafea

Cina: carne slaba, legume gatite in orice cantitate

Ziua 3

Mic dejun: cafea sau ceai, o jumatate de grepfruit

Pranz: salata de ton, grepfruit sau pepene rosu

Cina: carne de porc slaba, salata de legume verzi, ceai sau cafea

Ziua 4

Mic dejun: cafea sau ceai, o jumatate de grepfruit

Pranz: branza de casa, doua oua, o felie de paine prajita, cafea sau ceai

Cina: Pui, spanac, cafea

Ziua 5:

Mic dejun: cafea sau ceai, jumatate de grepfruit

Pranz: branza in orice cantitate, spanac, o felie de paine prajita

Cina: Peste, legume gatite, o felie de paine prajita.

Ziua 6

Mic dejun: cafea sau ceai, jumatate de grepfuit

Pranz: salata de fructe in orice cantitate, o cafea

Cina: carne de pui, salata verde cu rosii, grepfruit sau pepene, cafea sau ceai.

Ziua 7

Mic dejun: cafea sau ceai, jumatate de grepfruit

Pranz: carne de pui, salata verde cu rosii, grepfruit sau pepene, cafea

Cina: carne slaba de vita, salata de legume, cafea sau ceai.

Observatii:

  • Se beau cel putin patru pahare de apa zilnic
  • Mancarea se condimenteaza cu ierburi aromatice, sare piper, lamaie, otet, mustar, suc de rosii natural.
  • Ceaiul si cafeaua se indulcesc cu indulcitori artificiali
  • Carnea se prepara la aburi, fiarta, la cuptor, la rotisor, fara grasime si ulei. Nu se prajeste.