Dieta Rosedale

Doctorul Ron Rosedale, care a publicat, in 2004, dieta ce-i poarta numele, o prezinta ca pe un tip de regim cu totul nou. Probabil se refera la proportiile alimentelor pentru ca ideea dietei nu este deloc noua, ea semanand foarte tare cu programele South Beach, Hamptons sau Atkins. Asta inseamna ca avea de a face cu o dieta saraca in carbohidrati si bogata in grasimi. Cantitatea de proteine recomandata este moderata.

Doctorul Rosedale, specializat in nutritie si boli metabolice, este cunoscut pentru rezultatele obtinute cu pacientii obezi sau diabetici, dar si pentru cercetarile sale privind leptina. De fapt, chiar la baza acestui regim sta ideea ca se poate slabi prin controlarea nivelului de leptina, un hormon descoperit in 1994 si considerat extrem de important pentru corpul omenesc. Leptina controleaza foamea, satietatea si slabirea, „spunandu-i” creierului cand si cat trebuie sa manance, cand e cazul sa se opreasca.

„Cercetarile noastre arata ca leptina ar putea fi unul dintre cele mai importante mecanisme de controlare a foamei. Daca iti controlezi nivelul de leptina, iti controlezi greutatea”, spune Rosedale. Tinand sub control acest hormon, senzatia de satietate va aparea mai repede, nu vei manca mai mult decat ai nevoie, deci vei slabi.

Regimul Rosedale promoveaza consumarea de grasimi bune, care asigura sanatatea cardiovasculara si produc o senzatie de satietate mai repede decat alte categorii de nutrienti. Grasimile bune sunt cele nesaturate, care provin din surse vegetale (oleaginoase, masline, fructe), dar si din peste.

Dieta nu presupune numararea caloriilor sau cantarirea alimentelor. In schimb, este destul de restrictiva pentru ca sunt interzisi carbohidratii, iar proteinele sunt reduse la 50-70 de grame zilnic. Si proteinele, spune Rosedale, pot fi transformate de catre organism in zaharuri si pot fi depuse sub forma de tesut gras daca sunt un exces. Acesta este motivul pentru care sunt limitate.

Se incepe cu o faza de trei saptamani in care sunt interzisi toti carbohidratii cu continut de amidon. Se pot consuma numai carbohidratii cu continut de fibre, adica legumele verzi. Sunt excluse cerealele de orice fel, cartofii, etc. Dupa cele trei saptamani, se introduc treptat si alte tipuri de carbohidrati, dar in cantitati moderate.

Unele fructe si legume sunt interzise pe toata perioada dietei. Este vorba de banane, pepeni galbeni si verzi, fructe uscate, struguri, portocale, ananas, dovleac, porumb.

Cartea doctorului Rosedale include un capitol intreg dedicat suplimentelor alimentare care ar putea ajuta la slabit. Tocmai acesta este punctul pe care il ataca adeversarii sai. Suplimentele sunt scumpe si sunt produse chiar de compania condusa de Rosedale, motiv ce ii face pe unii sa se indoiasca de eficienta dietei. Chiar daca alimentatia noastra nu este corecta si, probabil, nu ne asigura necesarul de nutrienti, o dieta nu ar trebui sa includa atatea si atatea suplimente, mai ales ca eficienta lor este indoielnica.

In plus, Rosedale promite o slabire drastica fara ajutorul exercitiilor„Veti obtine rezultate excelente, fara sa ridicati nici macar o greutate si fara sa stergeti praful de pe banda de alergat”. Este ceva ce tuturor ne place sa auzim, insa nu este o promisiune realista. Se stie ca beneficiile sportului sunt foarte mari in ce priveste slabirea si sanatatea.

In ciuda acestor minusuri, dieta Rosedale de bucura de un mare succes in Statele Unite, pentru ca da intr-adevar rezultate, iar autorul ei este un nutritionist cunoscut, cu rezultate bune.

Exemplu de meniu:

Mic dejun – oua „Benefit” (reteta este prezentata in carte)

Gustare – Migdale

Pranz – Salata cu pui

Gustare – Avocado si telina

Cina – Somon cu legume, salata

Avantaje

Este o dieta eficienta;

S-a dovedit ca ajuta si la tinerea sub dontrol a anumitor boli (diabet, hipertensiune etc);

Autorul este un nutritionist faimos, cu experienta si rezultate bune.

Dezavantaje

Este o dieta restrictiva;

Lipsa carbohidratilor poate da stari de oboseala;

Poate duce la carente nutritionale;

Nu incurajeaza miscarea.